Povesti - Galerie

 

Plasticele de care-mi aduc aminte sunt așa:

  • Punga de plastic cu inscripția Kent. Era o pungă albă cu albastru, lucioasă, groasă, nouă, care miroasea într-un fel anume. Io-s născuta devreme, în epoca preplastic, era în 1985 ce spun aici. Nu găseai pungi de nici un fel. Așa că acea pungă, obținută cu greu de la un unchi care lucra la fabrica de mase plastice din Buzău, era purtată cu mândrie, era îngrijită, curățată, împachetată, nu puneam orice, oricând în ea. Nu îmi mai aduc aminte și pace cum a sfârșit.

 

  • Pet-ul de doi litri. Mergeam des pe munte, iar apa o duceam într-un bidon de metal. Tot timpul curgea. Bunicul își ducea apa (sau țuica?!) în sticlă, la care punea dop un cocean de porumb frumos fasonat. Iar la un moment dat, habar nu am de unde, a apărut el, pet-ul de doi litri! S-a plimbat prin toți Bucegii, prin Munții Buzăului, căpătase culoarea aceea incertă, gălbuie, era zgâriat, dar era ușor, nu se spărgea și era de la un suc din Germania.

Era bun și ca armă. Într-o vară, luam apă de la Cabana Diham, când, un gâscan a sărit la mine. Și unde nu l-am altoit cu pet-ul acela, cu sete (la propriu și la figurat), de mi-am răzbunat toate fricile din copilaria mică, cand gâscanul Vioricai, bestie belicoasă și sâsâitoare, mă ataca de fiecare dată când treceam prin fața porții lor.

De câteva luni am casa invadată de plastic, fără BPA și alte litere mari misterioase: lingurițe, castronele, farfurii cu ventuze, suzete, jocul de 10 lei de la Ikea care surclasează toate celelalte jucării scumpe, meduze roz, crabi portocalii, mingiuțe cu țepi, căpșunele de plastic cu lichid în interior și alte catralioane de jucării de dentiție. Dar cel mai draguț plastic, păstrat în cutia (de carton, sâc!) este unul roz, pe care scrie numele de familie al Matildei. Practic, primul plastic din viața ei…

Magda-Raluca Oprea-Minoiu, 43 ani