RESPIRAȚIE

Plasticul nu a ales să apară printre noi. sub formele pe care le cunoaștem astăzi. 

Nici tu nu ai ales să te naști într-o formă pe care societatea s-o respingă sau s-o accepte. 

De unul singur, atât tu cât și plasticul, nu puteți supraviețui acțiunilor exterioare fără să știți ce simțiți. 

În primul exercițiu, am transformat un colț de urban, promenada lacului Floreasca din București, într-un spațiu de mărturisire. Am căutat formele pe care le ia plasticul-cameleon și am încercat să respirăm cu el, prin el.

Cum respiră plasticul?

Tu cum respiri după ce îți dai seama ce simți?

”La bază, plasticul e frumos. E atractiv. Nu-ți vine să crezi că aduce moarte. 

Că sufocă. 

Am ajuns să resimt claustrofobia după puțin timp. Te simți abandonat, lost. 

Ăsta era sentimentul din interior: cât de frumos simțeam exteriorul – versus cum mă simțeam în spațiul ăla închis. 

Respiram GREU. Până nu am simțit că mă sufoc, nu mi-am dat seama cât poate fi de dăunător. Nici nu-mi dădeam seama ce mă speria mai tare: textura pe care o aveam pe mine sau cum acționa ea în natură. 

Cu toate astea, am încercat să văd cum e sa fiu el, să fiu prin el. Am vrut să văd ce simte plasticul. Sa joc plasticul. Sa experimentez ce experimentează el. Vânt, ploaie, fulgere. Cum respiră plasticul?” 

Fotografiile nu sunt libere pentru uz comercial decât cu acordul echipei de proiect. Toate imaginile sunt proprietatea autorilor și nu pot fi utilizate sau distribuite fără a solicita acordul sursei. Dacă materialele vor fi distribuite pe alte platforme, acestea trebuie să fie însoțite de numele autorului. Pentru mai multe detalii ne puteți scrie pe plastic.memorie.risipa@gmail.com.