Povesti - Galerie

“Igiena plasticului”

De multe ori mă gândesc la epoca noastră ca la o epocă a plasticului. Un material rezistent la degradare, dar paradoxal, folosit de multe ori pentru confecționarea de obiecte de unică folosință, efemere și ușor debarasabile, de care în niciun caz nu te poți atașa emoțional. Și totuși… 

Am locuit aproape de o fabrica de produse din plastic. Uneori noaptea mirosea a topitură din plastic. La parter, era un magazin cu sute de produse colorate și folositoare mai ales în gospodărie: lighene, găleți, bidoane de dimensiuni diferite, butoaie… Acum ceva vreme fabrica s-a desființat, aproape pe neobservate. I-a mai rămas numele, prin amintirile celor care au locuit în preajma ei.

Sticla de plastic și mai exact răcoritoarele îmbuteliate în sticle de plastic au apărut pe piață, pe la mijlocul anilor 9o. Au apărut ca o mare chestie, dar neînsoțite de ideea de reciclare, care s-a produs mai târziu, neînțeleasă încă destul de bine nici până în ziua de azi. Pentru noi, care în anii aceia abia ne învățam cu traiul consumerist al timpurilor, sticla de plastic sau orice alt recipient rămas de la vreun produs ambalat astfel, nu a fost nicidecum de unică folosință. S-a reintegrat în gospodărie imediat și pe alocuri s-a reinventat. În loc de Fanta, lapte. În loc de Pepsi, țuică. În loc de Sprite, spirt. În găletușele de iaurt, fructe mici de păstrat la frigider sau la congelator peste iarnă. În paharele de iaurt, răsaduri, de replantat după ce cresc puțin într-un pumn de pământ. După ce se deforma sau se uza destul de bine, abia atunci recipientul de plastic era aruncat. 

Pentru mine, încă copil imediat după Revoluție, seringa de plastic a fost ceva uimitor. După ce toată copilăria am fost ciuruită cu penicilină, injecții făcute cu seringi din metal și sticlă, fierte înainte de n ori, chiar în 1990 a apărut seringa de unică folosință, însoțită de știrile înspăimântătoare despre SIDA. Am fost învățată încă de pe atunci să fiu atentă ca vaccinurile obligatorii să mi se facă cu o seringă nouă. Ce bucurie a fost când am primit și eu o seringă de plastic cu care să mă joc. Era adevărată, dar era și de jucărie. Imita perfect mecanismul celei vechi, obiectul torturilor mele, dar era mai ușoară, mai fină și poate că nici nu durea așa tare. Și da, parcă injecția cu seringa de unică folosință nu m-a durut când mi-a venit rândul să fac vaccin la cabinetul medical de la școală. Și acum mă întreb ce s-o fi întâmplat cu bunica ei de sticlă care zornăia ca un clopoțel când era așezată, după folosire, pe o tăviță din metal emailat, în formă de rinichi.

Iuliana Bălan